Azi faci primele trick-uri, maine cazi de 2 ori si in curand treci pe la urgenta si-ti porti gipsul cu mandrie 2 luni. Ti-ai depasit propriile limite si e singurul lucru care conteaza.
Inima iti bate ca nebuna, venele iti pulseaza de adrenalina, nici nu mai stii cand ai respirat normal ultima data...incepi sa te intrebi daca vrei sa o faci, ce cauti tu aici si cum ai ajuns in acest punct?
Oricum esti in fata faptului implinit, urmeaza sa faci ceva la ce te gandesti de ceva vreme. Depasirea punctului critic va insemna o schimbare enorma in viata ta: strangi din dinti, te dai, si cu mintea extaziata intri in randul extrem-erilor.
Problema de baza, dupa experienta miraculoasa, este comunicarea cu ceilalti si este evident ca incepe marea cautare a gastii in care sa-ti integrezi senzatiile si planurile de viitor.
Sportul extrem devine modul de evadare din realitatea usor de inteles, dar greu de suportat: nimeni nu are nevoie de nebuni capabili sa vorbeasca doar de parapante, placi, amortizoare, bucle, corzi.
That's it...99% dintre necunoscuti stau tot weekend-ul in fata TV-ului, lipiti de fotolii ca ''e etapa'' si ''asa face toata lumea''. In momentul in care le explici acestora cata placere iti provoaca noua pasiune, ca 2 zile de downhill in noroi si speed-uri de 60/ora printre copaci fac cat viata ta de dinainte, te lovesti de un zid de indiferenta.
E greu de inteles asa ceva, dar nu ai nevoie de admiratia lor. E de ajuns sa stii ca ti-ai depasit limitele, iar tot ceea ce conteaza este, pana la urma, fiecare clipa petrecuta alaturi de cei care-ti impartasesc pasiunea, nimic mai mult. Important e sa supravietuiesti tuturor incercarilor, pentru a putea trece la un...next level.
So...stay alive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu